Un adult și un copil, victime în urma unui accident rutier
Sursa Foto: Facebook ISU Calarasi
Luni dimineața, 14 noiembrie a.c., în jurul orei 06.45, în localitatea Găbinaşi, s-a produs un accident rutier, in urma coliziunii a două autovehicule, patru persoane fiind implicate în accident.
La evenimentul rutier s-au deplasat, de urgenţă, o autospecială de descarcerare, o autospecială SMURD din cadrul Gărzii de intervenţie Budești, precum și o ambulanță de la Serviciul Județean de Ambulanță. La sosirea echipajelor de intervenţie, au fost identificate două victime cu traumatisme uşoare, fiind conștiente.
Doar două persoane au necesitat îngrijiri medicale din partea paramedicilor SMURD și a reprezentaților Serviciului Județean de Ambulanță.
Echipajul SMURD Budești a preluat o victimă de sex masculin, în vârstă de 42 de ani, pe care au transportat-o la Spitalul Sfântul Pantelimon, iar echipajul SAJ a preluat un adolescent, în vârstă de aproximativ 16 ani, pe care l-au transportat la spitalul Budimex din Capitală.
Galerie imagini