Două femei și un minor au ajuns la spital

Marți, 15 Iulie 2025Botosani
Sursa Foto: Facebook ISU Botosani

Doua femei si un minor au ajuns la spital | imaginea 1 Conduceți prudent! Salvatorii botoșăneni au intervenit, marți, 8 iulie a.c., la un alt accident rutier produs în localitatea Dorobanți. În eveniment au fost implicate două autovehicule.

La locul evenimentului au fost direcționați pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de descarcerare și una de stingere, un echipaj de prim ajutor medical SMURD, echipajul de Terapie Intensivă Mobilă SMURD și o ambulanță din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță.

La fața locului au fost evaluate patru persoane, iar trei dintre acestea, două femei și un minor de 16 ani, au fost preluate și transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Pompierii au acționat pentru înlăturarea pericolului de incendiu, fiind deconectate bornele bateriilor.

⚠️ISU Botoșani recomandă din nou conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte toate regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.

Doua femei si un minor au ajuns la spital | imaginea 2