Două autoturisme intrate în coliziune la ieșirea din Suceava
Sursa Foto: ISU Suceava
Marți, 2 august a.c., ora 8.06, militarii Detaşamentului de Pompieri Suceava au intervenit cu modulul SMURD (autospecială pentru descarcerare, ambulanţe SMURD B şi SMURD TIM), în urma unui accident rutier produs pe DN17, la ieşire din municipiul Suceava spre comuna Şcheia.
La sosirea echipajelor, s-au găsit două autoturisme implicate în accident, conducătorul auto al uneia dintre maşini fiind încarcerat.
Salvatorii au luat măsurile de siguranţă specifice - au balizat zona, au verificat scurgerile de carburanţi şi lubrifianţi şi au deconectat bornele de la bateriile de acumulatori. Concomitent, au imbolizat şi extras victima încarcerată, pe care au predat-o echipajului SMURD TIM (terapie intensivă mobilă). Ulterior, rănitul, în vârstă de 35 de ani, a fost transportat la Unitatea de Primire Urgenţe a spitalului judeţean Suceava.
La finalul misiunii, un echipaj cu o autospecială de stingere a sablat carosabilul de scurgerile de carburanţi şi lubrifianţi, pentru a preveni şi alte accidente.
Galerie imagini