Un autotren, un autocar și 3 autoturisme implicate într-un accident
În cursul dimineții de joi, 27 octombrie a.c., în jurul orei 08.00, pe DN7, Pitești - Râmnicu Vâlcea, în comuna Bascov, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate trei mașini, un autotren și un autocar.
La fața locului, s-au deplasat imediat trei ambulanțe SMURD (două de prim ajutor calificat și una de terapie intensivă mobilă), o autospecială de descarcerare, o autospecială cu apă și spumă și două ambulanțe de la Serviciul Județean de Ambulanță. Deși inițial au fost anunțate două victime încarcerate, la locul evenimentului, forțele de intervenție au găsit șase persoane rănite ușor, care au fost transportate la spital. Ulterior, alte șapte persoane implicate în accident au avut nevoie de îngrijiri medicale la fața locului. Nu a fost nevoie de intervenția echipajului de descarcerare.
Pe timpul desfășurării intervenției, traficul a fost blocat.
Galerie imagini