Grav accident rutier soldat cu două persoane decedate şi o alta grav rănită

Sâmbătă, 15 Iunie 2019Hunedoara
Sursa Foto: ISU Hunedoara

Grav accident rutier soldat cu doua persoane decedate si o alta grav ranita | imaginea 1 Un accident grav a avut loc pe DN 66, în localitatea Bretea Strei, soldat cu două persoane decedate şi o alta grav rănită.

Imediat dupa anunţarea accidentului prin 112, au ajuns la oamenii încarceraţi în 2 autoturisme, echipaje de pompieri din cadrul ISU Hunedoara, specializaţi în descarcerare şi prim ajutor ale Detaşamentului Hunedoara şi Punctului de lucru Bretea, cu autospeciale mixte, o ambulanţă tip B2 şi două echipaje SAJ.

Echipele de intervenţie au găsit la locul accidentului o femeie, de 64 de ani, decedată pe loc, şi alţi doi bărbaţi aflaţi în stare gravă. Concomitent cu operaţiunile de extragere din autoturisme, s-au desfăşurat acţiunile de asistare medicală. Un bărbat de 68 de ani a fost transportat în stare gravă la UPU Hunedoara cu o ambulanţă. Celălalt bărbat, de 34 de ani, a intrat în stop cardio-respirator şi nu a mai răspuns manevrelor de resuscitare.

Până la finalizarea operaţiunilor şi cercetărilor, circulaţia pe DN 66 a fost întreruptă sau s-a desfăşurat alternativ pe un sens.

Galerie imagini