Un bărbat s-a răsturnat cu mașina și, din păcate, și-a pierdut viața!

Sâmbătă, 22 Iunie 2019Gorj
Sursa Foto: ISU Gorj

Un barbat s a rasturnat cu masina si  din pacate  si a pierdut viata | imaginea 1 Joi, 20 iunie, a.c., după o intervenţie la un accident rutier produs în apropierea oraşului Rovinari, autospecialele de intervenţie au intrat în unitate.

Firesc, ceilalţi băieţi s-au strâns să afle ce s-a întâmplat, iar Alex, unul dintre ei a întrebat: - Ce-aţi făcut, băieţi?
Iustin, comandantul acţiunii din acea zi: - Nimic! N-am mai putut face nimic!

Tuturor băieţilor li s-a schimbat instant expresia feţei într-una de tristeţe!

Alex: - Nu avea semne vitale când ați ajuns?
Iustin: -Nu, frate! Nu pot să-mi dau seama cum s-a întâmplat. Am ajuns cât am putut de repede, drumul nu a fost aglomerat şi am ajuns repede. Era încarcerat şi nu prezenta semne vitale. Am făcut tot ce am putut, dar nu l-am putut salva!

O linişte totală s-a instalat între băieţi!

Un barbat s a rasturnat cu masina si  din pacate  si a pierdut viata | imaginea 2

S-au privit unul pe celălalt cu dezamăgire! Toţi au experienţă şi ştiu ce înseamnă să faci tot ce-ţi stă în putere să smulgi un om din braţele morţii. Unele cazuri sunt fericite şi-i salvezi pe oameni. Atunci simţi o mulţumire sufletească, simţi satisfacţia meseriei pe care ţi-ai ales-o. Se întâmplă ca pe oamenii pe care i-ai salvat să-i întâlneşti pe stradă, unii să te oprească şi să-ţi mulţumească, alţii să nici nu-şi dea seama că datorită ţie trăiesc.

În acea zi însă, cea mai urâtă parte a meseriei de pompier şi-a arătat iar faţa. Băieţii nu au mai putut face nimic pentru a salva un om! Bărbatul s-a răsturnat cu mașina și, din păcate, și-a pierdut viața! Că vrei sau că nu vrei, lucrurile astea te marchează. Odată cu trecerea timpului capeţi mai multă experienţă, timpul trece şi se strâng tot mai multe amintiri plăcute şi neplăcute din cariera ta de pompier. Lucrurile neplăcute te dărâmă, iar cele frumoase îţi dau putere să mergi mai departe.

Cu bune, cu rele trebuie să mergem mai departe, să facem tot ce putem să-i ajutăm pe oameni pentru că noi suntem, de foarte multe ori, singura speranţă a lor. Asta este menirea noastră: de a salva vieţi… chiar dacă nu de fiecare câştigăm bătălia cu moartea!

Galerie imagini