Un tânăr șofer a produs un accident rutier mai puțin obișnuit

Duminică, 28 Iulie 2019Calarasi
Sursa Foto: ISU Calarasi

Un tanar sofer a produs un accident rutier mai putin obisnuit | imaginea 1 Pompierii militari din cadrul Detașamentului Călărași au intervenit rapid la locul accidentului cu o autospecială de descarcerare și o autospeciala de prim ajutor SMURD.

În data de 19 iulie, a.c., ora 19.47, echipajele de intervenție din cadrul Detașamentului de Pompieri Călărași au fost solicitate prin intermediul 112 – număr unic pentru apeluri de urgență, să intervină pe DN 3 B - zona localității Coslogeni, pentru acordarea primului ajutor și pentru asigurarea tuturor măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, în urma producerii unui accident rutier, rezultat în urma ieșirii în decor și impactului cu vegetația înaltă din zonă, a unui autoturism.

Ajunși rapid la fața locului, pompierii militari au trecut la efectuarea manevrelor specifice, victima, numitul B.G, un tânăr de aproximativ 20 ani, șoferul autoturismului, prezenta excoriații și plăgi minore la nivelul membrelor, fapt pentru care, acestuia i-au fost acordate măsuri de prim ajutor, fiind monitorizat și transportat la Spitalul Călărași, de către echipajul SMURD aflat la fața locului.

Galerie imagini