Impact între trei autovehicule, două victime încarcerate
Sursa Foto: Facebook ISU Vrancea
Trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani au intervenit joi, 19 martie a.c., în jurul orei 07:30, la un accident rutier produs pe DN 2 E 85, pe raza localităţii Popeşti. În urma impactului dintre trei autovehicule (un tir, o autoutilitară şi un autoturism) au rezultat patru victime, dintre care două rămase încarcerate.
Echipajul de descarcerare a acționat pentru extragerea celor două victime. Paramedicii au acordat primul ajutor calificat uneia dintre victimele extrase, de sex masculin, în vârstă de 26 de ani, care prezenta politraumatisme. Pacientul, aflat în stare conştientă, a fost transportat ulterior cu ambulanţa SMURD la UPU Focşani. Celorlalte trei victime li s-a acordat asistenţă de specialitate şi au fost preluate de echipajele SAJ aflate la faţa locului.