Coliziune între un autoturism și o căruță, cu o victimă încarcerată
Sursa Foto: Facebook ISU Satu Mare
În seara zilei de sâmbătă, 8 august a.c., la ora 22:54, prin apel la numărul unic 112, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare a fost alertat să intervină la un accident rutier în care a fost implicate un autoturism și o căruță, petrecut în Medieșul Aurit.
Din spusele solicitantului o persoană ar fi rămas încarcerată. La fața locului s-au deplasat o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu apa și spumă, 2 ambulanțe SMURD, un TIM (terapie intensivă mobilă) și un EPA (echipaj de prim ajutor) și o ambulanță aparținând Serviciului de Ambulanță Județean.
Ajunse la fața locului, forțele profesioniste au găsit trei persoane implicate în accidentul rutier, conștiente și cooperante, două reușind să se autoevacueze, iar cea de-a treia rămânând încarcerată. După extragerea victimei încarcerate de către echipajul de descarcerare și după acordarea îngrijirilor medicale la fața locului, toate victimele au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe.
Galerie imagini