Un autoturism a acroşat un stâlp de electricitate
Sursa Foto: Facebook ISU Harghita
Joi seara, 1 octombrie a.c., la ora 22:35, echipaje de descarcerare și prim ajutor din cadrul Gărzii de Intervenție Nr. 2 Toplița au fost solicitate să intervină pentru salvarea a două persoane, ca urmare a unui accident rutier produs pe raza localității Platonești, DE 578 km 161+500m.
La sosirea echipajelor la locul intervenției, un autoturism se afla în afara părții carosabile, unde a acroșat un stâlp de electricitate. Din cauza impactului puternic, una dintre victime, conducătorul auto, în vârstă de 32 de ani, a rămas blocat în mașină și a avut nevoie de intervenția echipajului de descarcerare pentru extragerea din autoturism, ulterior persoana rănită fiind predată unui echipaj SAJ și transportată la Spitalul Municipal Toplița.
De asemenea, și cea de-a doua victimă implicată în accident, un tânăr de 20 ani, pasager dreapta față, a primit măsuri de prim ajutor la fața locului. Și la sfârșit de săptămână, pompierii salvatori harghiteni rămân la datorie pentru intervenția optimă la solicitările cetățenilor.
Galerie imagini