În urma impactului dintre 2 autoturisme, au rezultat 3 victime

Luni, 04 Ianuarie 2021Vrancea
Sursa Foto: Facebook ISU Vrancea

In urma impactului dintre 2 autoturisme  au rezultat 3 victime | imaginea 1 Pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Adjud au intervenit duminică, 03 ianuarie a.c., în jurul orei 16:15, la un accident rutier produs pe DN 11 A, la ieşirea din municipiul Adjud. În urma impactului dintre 2 autoturisme, au rezultat trei victime, dintre care una rămasă încarcerată.

Pentru gestionarea situației de urgență au fost mobilizate 3 echipaje de pompieri cu: 1 autospecială de descarcerare, 1 ambulanță SMURD şi 1 autospecială de intervenție, precum şi 2 ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea (SAJ).

Echipajul de descarcerare a acționat pentru extragerea unei persoane rămase blocate într-unul dintre autoturisme. Ulterior, victima de sex masculin în vârstă de 24 ani, politraumatizată în urma accidentului rutier, a fost predată în stare conștientă unui echipaj SAJ, care a transportat-o la spital.

Paramedicii au acordat primul ajutor calificat uneia dintre victimele neîncarcerate, respectiv o persoană de sex feminin, în vârstă de 20 de ani, care prezenta traumatisme la membrele inferioare. Pacienta a fost transportat cu ambulanța SMURD la U.P.U Focșani. Cealaltă victimă neîncarcerată, o persoană de sex masculin, a fost preluată de un echipaj SAJ.

In urma impactului dintre 2 autoturisme  au rezultat 3 victime | imaginea 2