Femeie şi minor, prinşi în autoturismul răsturnat în afara părții carosabile
Sursa Foto: Facebook ISU Ialomita
Sâmbătă, 20 martie a.c., în jurul orei 13:20, salvatorii de la Detașamentul Urziceni au fost solicitați să intervină la un accident rutier, în care un autoturism s-a răsturnat în afara părții carosabile, în zona Popas Malu.
La locul evenimentului, salvatorii s-au deplasat de urgență cu o autospecială de intervenție, o autospecială pentru descarcerare, o ambulanță SMURD și o ambulanță SAJ Ialomița - substația Urziceni.
În urma accidentului, au rezultat două victime conștiente, o persoană de sex feminin și un minor în vârstă de 7 ani. Femeia în vârstă de 42 de ani a rămas încarcerată, echipajul de descarcerare a acționat pentru extragerea ei, fiind predată echipajului SAJ.
Victimele au fost monitorizate la locul intervenției, ulterior femeia a fost preluată de echipajul SAJ și minorul (prezenta un traumatism cranian minor) a fost preluat de echipajul SMURD și transportați la Spitalul Municipal Urziceni pentru investigații medicale suplimentare. Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor la locul accidentului.
Galerie imagini