Accident rutier pe calea ferată
Sursa Foto: Facebook ISU Vaslui
Joi dimineață, 15 aprilie a.c., Detașamentul de Pompieri Vaslui a intervenit cu șase autospeciale și echipaje specializate de stingere, descarcerare și prim-ajutor, în urma unui accident rutier pe calea ferată, la Roșiești.
La locul accidentului, pompierii au găsit un vehicul de mare tonaj, încărcat cu fertilizant, care fusese lovit la trecerea la nivel cu calea ferată, de trenul care circula din direcția Iași-Bârlad. Al doilea tren implicat în accident și-a continuat drumul la scurt timp, fără să fi suferit avarii.
Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiului la locul accidentului, pe durata operațiunilor de remorcare a tirului și tractare a trenului. Echipajele de prim-ajutor de la SMURD și SAJ au acordat îngrijiri medicale pentru trei victime care au suferit contuzii ușoare și un atac de panică.
Circulația rutieră în zonă a fost blocată timp de 4 ore, însă nu au existat victime, din fericire.
Galerie imagini