Un adult şi un minor au fost extraşi din cabina unui tractor răsturnat în vale

Marți, 27 Aprilie 2021Salaj
Sursa Foto: Facebook ISU Salaj

Un adult si un minor au fost extrasi din cabina unui tractor rasturnat in vale | imaginea 1 Sâmbătă dimineaţa, 24 aprilie a.c., pompierii din cadrul Punctului de Lucru Sânmihaiu Almaşului au fost solicitați să intervină la un eveniment rutier în care un tractor s-a răsturnat într-o vale, în localitatea Răstolţ.

În accident au fost implicate 2 persoane (un adult şi un copil), care au fost extrase din cabina avariată, înainte de sosirea echipajelor ISU. Persoana adultă de sex masculin (de aproximativ 59 de ani) a fost rănită şi a primit îngrijiri medicale, după care a fost transportată de către echipajul de terapie intensivă mobilă (TIM) la UPU Zalău, iar copilul nu a fost rănit.

Sâmbătă seara, pompierii zălăuani au fost solicitaţi să intervină la un accident rutier petrecut între o motocicletă și un autoturism, pe Bulevardul Mihai Viteazul (lângă Ciuperca) din Zalău. În urma evenimentului au fost implicate patru persoane, trei în autoturism şi unul pe motocicletă.

Persoana de pe motocicletă a fost asistată medical de către echipajul TIM, după care a fost transportată la UPU SMURD Zalău. O altă persoană de sex feminin din autoturism a suferit un atac de panică şi a fost transportată de asemenea la spital.