Femeie rănită, în urma unui accident rutier produs între două maşini
Sursa Foto: Facebook ISU Harghita
Vineri, 7 mai a.c., în jurul orei 09:00, pe strada Brașovului, din municipiul Miercurea Ciuc, a avut loc un accident rutier, produs între două autovehicule, în urma căruia a rezultat o victimă, conștientă, cooperantă, neîncarcerată.
Pentru gestionarea acestui eveniment, au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Miercurea Ciuc, cu o autospecială de descarcerare, o autospecială complexă de primă intervenție și o ambulanță SMURD, iar din cadrul SAJ un echipaj medical.
Femeia rănită, în vârstă de 62 de ani, a primit primul ajutor calificat la fața locului, după care a fost transportată la UPU din cadrul Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc, pentru investigații amănunțite de specialitate.
Pompierii au acționat pentru balizare, calare și deconectarea bornelor de la baterie. Cazul a rămas în atenția autorităților competente pentru cercetări.
Galerie imagini