Un autoturism a intrat într-un parapet de pe marginea drumului
Sursa Foto: Facebook ISU Ialomiţa
Marţi, 1 iunie a.c., în jurul orei 11:25, salvatorii de la Detașamentul de Pompieri Urziceni au intervenit cu o autospecială de intervenție, o autospecială pentru descarcerare, o ambulanță SMURD și un echipaj SAJ Ialomița - substația Urziceni, venit în sprijin, la un accident rutier, pe DN 2 - podul de la Coșereni, în care un autoturism a intrat într-un parapet de pe marginea drumului.
În urma accidentului au rezultat două victime, șoferul și soția acestuia, cu vârste de 71 de ani, respectiv 72 de ani. Victimele, conștiente și neîncarcerate, au fost monitorizate de echipajele SMURD și SAJ la locul intervenției.
După acordarea primului ajutor medical, victimele au refuzat transportul la spital. Pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului, precum și sablarea carosabilului.