Autoturism răsturnat - Două persoane au fost rănite
Joi, 08 Iulie 2021Giurgiu
Sursa Foto: Facebook ISU Giurgiu
Sursa Foto: Facebook ISU Giurgiu
Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce autoturismul în care se aflau s-a răsturnat, în după-amiaza zilei de luni, 5 iulie a.c., pe o stradă din localitatea Dobreni. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Colibași, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.
Conducătorul auto, în vârstă de 20 de ani, și pasagera de 62 de ani au avut nevoie de îngrijiri medicale. Cei doi au fost preluați de paramedicii SMURD și de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță și transportați la un spital din Capitală. Pompierii au asigurat măsurile PSI la locul evenimentului.