Coliziune între două autoturisme, din care au rezultat 5 victime
Sursa Foto: Facebook ISU Ialomita
Miercuri, 7 iulie a.c., prin apel la 112 în jurul orei 18.30, salvatorii de la Garda de Intervenție Țăndărei au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe DJ 212, în comuna Platonești, în care au fost implicate două autoturisme și în care se aflau cinci persoane.
La locul evenimentului s-au deplasat de urgență două echipaje cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD. La locul intervenției au venit în sprijin și două echipaje al SAJ Ialomița - substația Țăndărei.
În urma accidentului au rezultat cinci victime, trei adulți și doi minori, conștiente și neîncarcerate, care au fost monitorizate de echipajele medicale la locul intervenției. După monitorizare, echipajul SMURD a preluat un minor cu vârsta de aproximativ 12 ani, echipajul SAJ a preluat o femeie cu vârsta de aproximativ 30 de ani și un minor cu vârsta de aproximativ 7 ani.
Toți au fost transportați la Spitalul Orășenesc Țăndărei. Celelalte două victime, după monitorizare, au refuzat transportul la spital. Pompierii au mai asigurat măsuri de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului, precum și sablarea carosabilului.
Galerie imagini