Un copilaş de 1 an şi-a pierdut viaţa în urma unui accident rutier

Marți, 13 Iulie 2021Satu Mare
Sursa Foto: Facebook ISU Satu Mare

Un copilas de 1 an si a pierdut viata in urma unui accident rutier | imaginea 1 Sâmbătă, 10 iulie a.c., în jurul orei 19:50, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare a fost alertat să intervină pentru acordarea îngrijirilor medicale celor 3 victime rezultate în urma producerii unui accident rutier, în localitatea Stâna.

La fața locului s-au deplasat o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare și o ambulanță aparținând Serviciului de Ambulanță Județean.

În accident a fost implicat un autoturism care s-a răsturnat într-un șanț, în care se aflau 3 persoane, 2 adulți și un copil. Victimele s-au autoevacuat până la sosirea forțelor profesioniste. S-a solicitat în sprijin aerian elicopterul de la Jibou pentru copilul de 1 an. Din nefericire, acesta a fost declarat decedat.

O victimă a refuzat transportul la spital, iar o victimă a fost transportată cu ambulanța SAJ la Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare pentru continuarea investigațiilor medicale.

Un copilas de 1 an si a pierdut viata in urma unui accident rutier | imaginea 2