3 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma unui accident rutier
Sursa Foto: Facebook ISU Botosani
Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, duminică dimineață, 29 august a.c., după ce autoturismele în care se aflau au fost implicate într-un accident rutier, pe care raza comunei Suharău.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Dărăbani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi și două echipaje al Serviciului Județean de Ambulanță.
Șoferul unuia dintre autoturisme, în vârstă de 23 de ani, a fost găsit inconștient. Acesta a fost preluat de echipajul SAJ. În întâmpinare a fost trimis și echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD pentru a fi transportat la spital.
Celelalte două victime, un bărbat și o femeie, au fost preluate de echipajul SMURD și un echipaj SAJ și transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Conducătorul auto al celeilalte mașini implicate în accident a refuzat ajutor medical. Pompierii au intervenit pentru inlăturarea pericolului de incendiu, fiind deconectate bornele bateriilor.