Un bărbat a decedat în urma unui tragic accident rutier

Miercuri, 13 Octombrie 2021Mures
Sursa Foto: Facebook ISU Mures

Un barbat a decedat in urma unui tragic accident rutier | imaginea 1 Miercuri, 6 octombrie a.c., în jurul orei 10:00, un accident rutier s-a produs la intrare în localitatea Țigmandru, dinspre localitatea Bălăușeri. Au executat misiunea pompierii militari din cadrul Detașamentului Sighișoara. A fost vorba despre un accident produs între două autoturisme, fără victime încarcerate.

În urma impactului, două persoane au necesitat îngrijiri medicale, acestea le-au fost acordate de către echipajele de pe ambulanțele SMURD, victimele refuzând transportul la spital. Pompierii militari au asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor. Pe toată durata intervenției, s-a circulat alternativ pe un singur sens de mers.

Joi dimineață, 7 octombrie a.c., în jurul orei 07:55, un alt accident rutier s-a produs pe raza localității Ogra. Au executat misiunea pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Mureș. A fost vorba despre un accident produs între o autoutilitară și un autoturism.

În urma impactului, o persoană de sex masculin, de aproximativ 30 de ani, a fost găsită în afara autoturismului. Din nefericire, aceasta a suferit leziuni incompatibile cu viața, medicul aflat la fața locului a declarat decesul victimei. Circulația a fost blocată pe ambele sensuri de mers, pe toată durata intervenției.

Galerie imagini