Accident rutier în care au fost implicate două autovehicule
Sursa Foto: Facebook ISU Botosani
Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma unui accident rutier în care au fost implicate două autovehicule. Evenimentul a avut loc, joi după-amiază, 9 decembrie a.c., pe raza comunei Vorona.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, una de descarcerare, dar și două ambulanțe SMURD, inclusiv cea de terapie intensivă mobilă. Un bărbat, în vârstă de 50 ani, pasager pe scaunul dreapta față al autoutilitarei, a fost descarcerat de pompieri.
Era conștient și a fost preluat de echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD pentru a fi transportat la spital. Tot la spital a ajuns și a doua victimă, aceasta fiind în îngrijirea celui de-al doilea echipaj SMURD. Pompierii au intervenit și pentru înlăturarea pericolului de incendiu, fiind deconectate bornele bateriilor.
Galerie imagini