Intervenții la două accidente, într-o singură noapte - Victime încarcerate și decedate

Miercuri, 01 Decembrie 2021Dambovita
Sursa Foto: Facebook ISU Dambovita

Interventii la doua accidente  intr o singura noapte   Victime incarcerate si decedate | imaginea 1 În cursul nopții de vineri spre sâmbătă, 27 noiembrie a.c., echipaje de pompieri au intervenit în cazul unor accidente rutiere care au avut loc în comunele Ulmi și Cândești.

Primul dintre accidente a avut loc în jurul orei 00:05, pe DN 72, în Viișoara, unde patru persoane au suferit traumatisme. Trei persoane au fost încarcerate, iar dintre acestea două inconștiente. Ajunși la locul accidentului, pompierii au început imediat operațiunile de descarcerare a persoanelor rămase blocate în autoturism.

Din nefericire, cu toate eforturile depuse de echipajele medicale, după efectuarea manevrelor de resuscitare, două persoane au fost declarate decedate. Alte două persoane rănite, aflate în autoturism, care erau conștiente și prezentau traumatisme, au fost transportate la UPU Târgoviște de către echipajul SMURD și un echipaj SAJ Dâmbovița.

La locul evenimentului rutier au fost mobilizate forțe de la Detașamentul Târgoviște cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, iar de la SAJ Dâmbovița cu două echipaje. Pompierii au acționat și pentru sablarea carosabilului de resturile prezente pe acesta, pentru siguranța participanților la trafic.

Cel de-al doilea accident a avut loc în jurul orei 02.20 în comuna Cândești, sat Sturzeni, unde un autoturism a intrat într-un stâlp. Au intervenit pompierii de la Garda Voinești cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și modul de descarcerare.

Pompierii au evaluat medical o persoană care a refuzat transportul la spital. Echipajul de intervenție a asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor autoturismului.

Galerie imagini