Trei persoane decedate într-un accident rutier
Sursa Foto: Facebook ISU Ialomita
Tragedia s-a produs între localitățile Căzănești și Sărățeni, ca urmare a impactului dintre două autoturisme.
La locul accidentului s-au deplasat de urgență trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD. În sprijinul acestora a intervenit și un echipaj SAJ Ialomița.
În urma accidentului au rezultat patru victime (trei inconștiente și încarcerate, una semiconștientă). Cele trei victime inconștiente au fost extrase dintre fiarele contorsionate ale unuia dintre autoturisme. Din păcate, pentru acestea nu s-a mai putut face nimic, prezentând leziuni incompatibile cu viața.
Victima semiconștientă a fost monitorizată de echipajele medicale la locul intervenției, ulterior fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Slobozia pentru investigații suplimentare. Pompierii au mai asigurat măsuri de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului și sablarea carosabilului.