Victimă decedată, după ce mașina s-a izbit de un copac

Luni, 31 Octombrie 2022Vrancea
Sursa Foto: Facebook ISU Vrancea

Victima decedata  dupa ce masina s a izbit de un copac | imaginea 1 Pompierii militari au intervenit la un accident rutier produs pe DN 2 L, între localitățile Tișița și Panciu, după ce un apel primit la numărul unic de urgență 112, în jurul orei 17:50, anunța că un autoturism a ieșit în afara părții carosabile și s-a izbit de un copac, iar o persoană a rămas încarcerată.

Pentru gestionarea situației de urgență au fost mobilizate în cel mai scurt timp 2 echipaje din cadrul Stației de Pompieri Panciu. Spre locul indicat s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă și o autospecială de descarcerare, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea.

La locul evenimentului, echipajul de descarcerare a extras din autoturism o persoană de sex feminin, care prezenta leziuni incompatibile cu viața, echipajul SAJ declarând decesul acesteia. Totodată, pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul intervenției.