Accident între două mașini, soldat cu două victime
Marți, 24 Ianuarie 2023Giurgiu
Sursa Foto: Facebook ISU Giurgiu
Sursa Foto: Facebook ISU Giurgiu
Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs, vineri dimineață, 20 ianuarie a.c., pe DN41 între localitățile Băneasa și Pietrele.
În eveniment au fost implicate două autoturisme. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul detașamentului Giurgiu cu o descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD și o ambulanță SAJ.
Persoanele rănite, o femeie și un bărbat, au fost preluate de echipajele medicale și transportate la UPU Giurgiu. Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateriile autoturismelor. Cazul a rămas în atenția poliției pentru cercetări.
Galerie imagini