Trei victime ale unui accident rutier au ajuns la spital
Sursa Foto: Facebook ISU Giurgiu
Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma unui accident rutier ce s-a produs, duminică seară, 28 ianuarie a.c., în municipiul Giurgiu.
Evenimentul a avut loc pe șoseaua Bălănoaiei, între două autoturisme. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu o descarcerare, o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD și două SAJ.
Toate persoanele implicate erau conștiente și cooperante, fiind transportate la spital. Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateriile autoturismelor, iar cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.
Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Giurgiu recomandă conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte toate regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.