Femeie decedată și alte șase victime, într-un accident rutier

Sâmbătă, 16 Noiembrie 2024Giurgiu
Sursa Foto: Facebook ISU Giurgiu

Femeie decedata si alte sase victime  intr un accident rutier | imaginea 1 Bilanț tragic, luni seară, 11 noiembrie a.c., pe DN6, în apropierea localității Valea Plopilor. O femeie și-a pierdut viața, iar alte șase au fost rănite în urma unui accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un microbuz.

Având în vedere numărul mare al persoanelor din autovehicule (19 în microbuz și una în autoturism), pentru gestionarea eficientă a evenimentului rutier a fost activat Planul Roșu de Intervenție.

La fața locului s-au deplasat echipaje din cadrul ISU Giurgiu, ISU București-Ilfov și ISU Teleorman, cu: ✔️o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare; ✔️două autospeciale pentru transport victime multiple; ✔️patru ambulanțe SMURD; ✔️trei ambulanțe SAJ; ✔️o unitate de terapie intensivă mobilă.

Conducătoarea autoturismului a fost găsită încarcerată, în stop cardio-respirator. Pompierii au folosit accesoriile speciale pentru extragerea acesteia, fiind începute imediat și manevrele de resuscitare. Din nefericire, aceasta nu a răspuns acestor manevre, fiind declarat decesul.

Alte șase persoane din microbuz, conștiente și cooperante, au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare.

Femeie decedata si alte sase victime  intr un accident rutier | imaginea 2