Accident rutier grav soldat cu patru victime
Sursa Foto: Facebook ISU Teleorman
Vineri dimineață, 25 aprilie a.c., în jurul orei 09.41, pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, am fost alertați de producerea unui grav accident rutier pe DN 52, pe raza localității
Furculești, cu posibilitatea ca trei victime să fie încarcerate.
Pentru gestionarea acestei situații de urgență, la fața locului s-au deplasat rapid cinci echipaje de pompieri, din cadrul Punctului de lucru Furculești și de la Detașamentul Alexandria, cu două autospeciale de stingere, cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare grea, o autospecială de transport personal și victime multiple (ATPVM).
S-a mai trimis o ambulanță SMURD, precum și trei echipaje medicale din cadrul SAJ Teleorman, cu trei ambulanțe, dintre care una încadrată cu medic. În sprijinul echipajelor medicale, spre locul accidentului a plecat imediat și elicopterul SMURD.
La sosirea salvatorilor, au fost găsite patru victime, trei bărbați și o femeie, dintre care o persoană era încarcerată, în stop cardiorespirator.
Aceasta a fost extrasă de pompieri cu ajutorul echipamentelor de descarcerare și predată echipajelor medicale care au început manevrele de resuscitare, sub coordonarea medicului SAJ Teleorman. Din păcate, victima, un bărbat de circa 56 de ani, nu a răspuns procedurilor medicale, aceasta fiind declarată decedată.
Femeia, de aproximativ 36 de ani, cu multiple traumatisme, în stare gravă, a fost evaluată de medicul de pe elicopterul SMURD și s-a luat decizia de a fi transportată la Spitalul Floreasca, din municipiul București, pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate.
Doi tineri, de circa 20 și 21 de ani, cu diferite traumatisme, conștienți și cooperanți, au primit primul ajutor calificat și au fost transportați la UPU Alexandria cu ambulanțele SAJ și SMURD.
După preluarea victimelor, pompierii au continuat misiunea pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, iar autoritățile competente au preluat cazul pentru cercetări.
‼️ Reamintim cetățenilor faptul că orice situație care poate pune în pericol viața, bunurile sau mediul înconjurător, trebuie anunțată de îndată pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112!
Galerie imagini