Patru mașini distruse, două au zburat de pe șosea
Sursa Foto: Facebook ISU Giurgiu
❗️Conduceți prudent❗️Pompierii au intervenit, sâmbătă dimineață, 5 septembrie a.c., pe DC 130, între localitățile Grădinari și Tântava, în urma unui accident rutier.
În eveniment au fost implicate patru autoturisme. Două dintre acestea au fost găsite răsturnate pe plafon, în afara părții carosabile.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, cu o descarcerare, o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD, una SAJ și poliția.
În urma evaluării persoanelor implicate, trei dintre acestea au primit îngrijiri medicale la locul evenimentului.
Ulterior, unul dintre conducătorii auto, în vârstă de 27 de ani, a fost preluat de ambulanța SAJ și transportat la un spital din capitală.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, iar cazul a rămas în atenția poliției pentru cercetări.
Galerie imagini



