3 tineri victime ale unui accident rutier
Militarii Detaşamentului de Pompieri Suceava, cu două autospeciale, sprijiniţi de două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean, au intervenit, sâmbătă, 2 iulie a.c., ora 23.59, în urma unui accident rutier, produs pe DN29, str. Principală, din comuna Dumbrăveni.
La sosirea salvatorilor, a fost găsit un autoturism răsturnat pe cupolă, în afara părţii carosabile. La faţa locului au fost identificate două victime, de 22 şi 35 de ani, din care una era încarcerată.
Pompierii militari au luat măsurile de siguranţă specifice, după care au extras victima încarcerată, un bărbat în vârstă de 35 de ani, şi au predat-o unui echipaj SAJ.
Ulterior, după audierea martorilor, poliţiştii au aflat că a mai fost implicată o victimă în evenimentul rutier şi au solicitat pompierilor sprijin pentru a o căuta.
Militarii l-au găsit pe cel de-al treilea tânăr la o distanţă de aproximativ 40 de metri de locul accidentului, căzut într-un şanţ. Probabil, acesta, deşi rănit, a plecat pe propriile picioare, dar fiind noaptea a căzut în şanţ şi a intrat în stare de inconştienţă, aşa cum a fost găsit şi de salvatori.
Tânărul de 27 de ani a fost predat unui echipaj SAJ, care l-a transportat la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean, pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate.
Galerie imagini