Autoutilitară lovită de tren
Sursa Foto: Facebook ISU Suceava
O autoutilitară a fost lovită de tren, în dimineața zilei de vineri, 10 ianuarie, a.c., la o trecere la nivel cu calea ferată, de pe raza comunei Șcheia. În mașină se aflau două persoane, una dintre ele fiind aruncată din impact în afara autovehiculului. Din nefericire, aceasta a fost declarată decedată.
Cea de-a doua persoană, a rămas încarcerată între fiarele mașinii.
Pompierii suceveni s-au deplasat la fața locului cu două autospeciale pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD. Persoana încarcerată a fost extrasă și predată echipajului SMURD TIM (Terapie Intensivă Mobilă). După ce a fost stabilizată, victima, conștientă, a fost transportată la Unitatea de Primire Urgențe a spitalului județean Suceava.
Nicio persoană din tren nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Galerie imagini