Accident rutier cu victimă
Sursa Foto: Facebook ISU Vaslui
Detaşamentul de Pompieri Vaslui a intervenit cu două autospeciale, o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi modul pentru descarcerare, precum şi o ambulamţă tip C1 - terapie intensivă mobilă, pe drumul naţional 15D, pentru un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme şi două persoane.
La sosirea echipajelor de intervenţie, într-unul dintre autoturisme a fost găsită o persoană blocată, dar conştientă. Victima accidentului rutier, o persoană de sex feminin în vârstă de 31 ani, a primit primele îngrijiri medicale la faţa locului, după care a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui. Cealaltă persoană implicată în accident nu a necesitat îngrijiri medicale.
Până la sosirea echipelor de intervenţie, victima a fost asistată de un echipaj din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, care circula în spatele unuia dintre autoturismele implicate în accident.
Cercetările privind circumstanţele producerii acestui accident rutier sunt efectuate de poliţiştii vasluieni.
Galerie imagini