Accident rutier grav, soldat cu cu decesul unui bărbat şi rănirea gravă a altei persoane
Sursa Foto: Facebook ISU Calarasi
Joi, 20 februarie, a.c., ora 01.55, un echipaj de descarcerare din cadrul Secţiei de Pompieri Lehliu Gară a fost solicitat prin intermediul 112 – număr unic pentru apeluri de urgenţă, să intervină pe A2, calea I Bucureşti –
Constanţa, la km 67, în apropierea unei staţii de carburanţi, pentru acordarea primului ajutor în cazul unei persoane de sex masculin şi pentru asigurarea tuturor măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, după ce un
autoturism în care se aflau două persoane a derapat şi a ajuns în canalul de colectare a apei pluviale de pe marginea autostrăzii.
În urma accidentului au rezultat două victime, un bărbat, pasager în vehicul, în vârstă de aproximativ 25 de ani – decedat, prezenta traumatisme incompatibile cu viaţa, şi un alt bărbat în vârstă de 21 de ani, conducătorul autoturismului, care prezenta traumatisme la nivelul capului, în zona toracelui şi la nivelul membrelor.
Acesta a fost preluat de un echipaj de prim ajutor şi transportat la un spital din Capitală.
Galerie imagini