Intervenție la un incendiu de autoturism în Călăraşi
Sursa Foto: Facebook ISU Calarasi
Joi, 19 martie, a.c., ora 23.32, un echipaj specializat de stingere din cadrul Detașamentului de Pompieri Călăraşi a fost solicitat să acţioneze pe raza municipiului, pe strada Ştirbei Vodă, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autovehicul staţionat.
La sosirea echipajului de stingere, incendiul se manifesta violent, cu flacără și fum dens, atât la compartimentul motor al autovehiculului, cât și în habitaclul acestuia, bordul fiind deja cuprins de flăcări.
Pompierii militari din Călăraşi s-au deplasat la această intervenţie cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând eficient pentru lichidarea incendiului, timp de aproximativ 20 de minute.
Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că o persoană neidentificată a folosit intenționat o sursă de aprindere pentru a genera arderea autovehiculului.
Prin intervenția lor eficientă, pompierii au reușit să lichideze incendiul în limitele găsite, fiind astfel posibilă salvarea unei locuinţe şi a mai multor bunuri materiale în valoare de aproximativ 100.000 de lei, care se aflau în imediata vecinătate.
Galerie imagini