Accident rutier cu două victime neîncarcerate
Sursa Foto: Facebook ISU Vaslui
Duminică, 16 august a.c., Punctul de lucru Ivănești din cadrul Detașamentului de Pompieri Vaslui a intervenit cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și un echipaj specializat, la un accident rutier produs în localitatea Hârșoveni, comuna Ivănești, eveniment rutier în care a fost implicat un autoturism.
La sosirea echipajului de intervenție au fost găsite două victime, conștiente și neîncarcerate, precum și un autoturism ieșit în afara carosabilului. La locul intervenției au fost deplasate două ambulanțe SMURD, EPA și TIM.
După evaluarea efectuată de către medicul ambulanței SMURD tip C1 (TIM), una dintre victime a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui, aceasta fiind diagnosticată cu politraumatisme în urma unui accident rutier. Cea de-a doua victimă a refuzat transportul la o unitate medicală.
La intervenție a participat și un echipaj de poliție. Circumstanțele producerii acestui accident rutier sunt cercetate de instituțiile abilitate în acest sens.
Galerie imagini