Accident rutier între două autoturisme, cu şase victime
Sursa Foto: Facebook ISU Tulcea
Vineri, 7 august a.c., în jurul orei 10:15, pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Măcin au fost solicitați să intervină pentru descarcerarea unei victime rezultate în urma unui accident rutier produs în localitatea Cerna.
La fața locului s-au deplasat 3 echipaje de pompieri cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD B2 și 3 ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță.
În accident au fost implicate două autoturisme, din care au rezultat șase victime (5 adulți și 1 copil), care până la sosirea echipajelor profesioniste au reușit să se autoevacueze.
Acestora le-au fost acordate primele îngrijiri medicale la faţa locului, iar 5 dintre ele (4 adulți și 1 copil) au fost transportate pentru investigații suplimentare la Spitalul Orășenesc Măcin.
Pompierii au asigurat măsurile specifice de prevenire a producerii unui incendiu.
Galerie imagini