TIR răsturnat în afara părţii carosabile
Sursa Foto: Facebook ISU Vaslui
Sâmbătă după-amiază, 15 august a.c., Detașamentul de Pompieri Bârlad a intervenit cu o autospecială de stingere și modul pentru descarcerare, o ambulanță tip B2 (EPA) și echipaje specializate, la un accident rutier produs pe DE 581, în localitatea Bădeana, comuna Tutova.
În accident a fost implicat un autovehicul în care se aflau două persoane. Un TIR înmatriculat în Rusia, fără încărcătură, s-a răsturnat în afara părții carosabile. La intervenție a fost deplasată și o ambulanță tip B aparținând SAJ Vaslui, substația Bârlad. Pentru o scurtă perioadă de timp, traficul s-a desfășurat prin alternanță pe un singur sens.
Conducătorul auto a fost asistat la fața locului, dar a refuzat transportul la o unitate medicală. Cea de-a două persoană aflată în autovehicul a fost transportată la spital cu o ambulanță aparținând SAJ Vaslui, substația Bârlad.
Pompierii au acționat pentru asigurarea masurilor PSI la scurgerile de combustibil din autotren. La intervenție au participat și echipaje de poliție. Cercetările privind circumstanțele producerii acestui eveniment sunt efectuate de instituțiile abilitate în acest sens.
Galerie imagini