Persoană rămasă încarcerată în urma unui grav accident rutier
Sursa Foto: Facebook ISU Vrancea
Pompierii militari au fost alertați luni, 09 noiembrie a.c., în jurul orei 15:20, despre un accident rutier produs în cartierul Mândrești, pe DN23. În urma impactului dintre două autoturisme, o persoană a rămas încarcerată.
Pentru gestionarea situației de urgență au fost mobilizate 3 echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani, cu 1 autospecială de intervenție, 1 autospecială de descarcerare și 1 ambulanță SMURD.
Echipajul de descarcerare a extras dintr-un autoturism o persoană aflată în stare conștientă, cu multiple traumatisme la nivelul membrelor inferioare. Persoana de sex feminin, în vârstă de 31 de ani, a fost predată unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea, prezent la fața locului.
Paramedicii au acordat primul ajutor calificat unei persoane de sex masculin, în vârstă de 62 de ani, care acuza dureri toracice și prezenta excoriații la nivelul membrelor superioare. Ambele persoane au fost transportate la U.P.U. Focșani. Ulterior, echipajul de intervenție a acționat pentru sablarea carosabilului.