Toate cele patru victime din maşină au decedat în urma impactului cu un TIR
Sursa Foto: Facebook ISU Vaslui
Joi dimineaţa, 1 aprilie a.c., Detașamentul de Pompieri Bârlad a intervenit cu o autospecială de stingere, o descarcerare şi o ambulanță SMURD, la un accident rutier produs pe DE 581, în județul
Galați, pe raza comunei Priponești.
La sosirea echipajelor de intervenție, a fost găsit un autoturism care a intrat cu partea din față sub un TIR semnalizat corespunzător, care staționa pe marginea drumului. În autoturism se aflau patru persoane, încarcerate și inconștiente.
După descarcerare, toate cele patru victime, bărbați cu vârste cuprinse între 20 și 60 ani, au fost declarate decedate de către medicii de pe ambulanțele aparținând SAJ Vaslui. Cauza și circumstanțele producerii acestui accident rutier sunt cercetate de instituțiile abilitate în acest sens.