Patru victime, în urma impactului dintre două autoturisme
Sursa Foto: Facebook ISU Ialomiţa
Duminică, 6 iunie a.c., în jurul orei 12:20, salvatorii de la Detașamentul de Pompieri Urziceni au intervenit cu o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD la un accident rutier pe DN 2, în comuna Ciocârlia, în care au fost implicate două autoturisme.
La locul evenimentului au venit în sprijin și două echipaje ale SAJ Ialomița - substația Urziceni. În urma accidentului au rezultat patru victime, conștiente și neîncarcerate, care au fost monitorizate de echipajele SMURD și SAJ la locul intervenției.
După acordarea primului ajutor medical, trei victime (un bărbat și două femei) au fost transportate de echipajele medicale la Spitalul Municipal Urziceni pentru investigații medicale suplimentare. A patra victimă a refuzat transportul la spital. Pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului, precum și sablarea carosabilului.