Un autoturism s-a răsturnat în afara părții carosabile
Sursa Foto: Facebook ISU Ialomita
Salvatorii de la Detașamentul de Pompieri Urziceni au fost solicitați să intervină, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o descarcerare și o ambulanță SMURD la un accident rutier, în care a fost implicat un autoturism care s-a răsturnat în afara părții carosabile. La locul intervenției a venit în sprijin și un echipaj al SAJ Ialomița - substația Urziceni.
În evenimentul rutier au fost implicati trei adulți și doi copii, toți conștienți, care au fost monitorizați de echipajele medicale la locul intervenției.
După acordarea primului ajutor medical, o persoană adultă și cei doi copii au fost preluați și transportați de către echipajul SAJ la Spitalul Municipal Urziceni, pentru investigații medicale suplimentare. Ceilalți doi adulți, după monitorizare, au refuzat transportul la spital. Pompierii au mai asigurat măsuri de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului.