Victimă politraumatizată, în urma coliziunii cu un TIR
Sursa Foto: Facebook ISU Giurgiu
Un bărbat a avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma unui accident rutier ce a avut loc marţi, 01 martie a.c., în jurul prânzului, pe DN 5C, între localitățile Vedea și Cetățuia. Au fost implicate un autotren și un autoturism, în care se aflau doar șoferii.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu o descarcerare, o autospecială de stingere, dotată cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și două ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță.
Conducătorul autoturismului a fost găsit încarcerat. Pompierii au folosit accesoriile specifice pentru a-l extrage, în siguranță, din mașină. Acesta avea starea de conștiență alterată și prezenta multiple traumatisme, fiind preluat de un echipaj SAJ și transportat la spital.
Conducătorul TIR-ului a primit îngrijiri medicale, la fața locului. Pompierii au asigurat măsurile PSI, iar cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.
Galerie imagini