Autoturism acroșat de tren
Sursa Foto: Facebook ISU Arges
Luni, 18 aprilie a.c., la ora 09:24, pompierii au fost solicitați să intervină la bariera de trecere la nivel cu calea ferată din orașul Costești, în cazul unui autoturism acroșat de tren.
La fața locului au ajuns două echipaje la de Secția de Pompieri Costești, cu o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat. Din fericire, nu au fost înregistrate victime, în urma evenimentului rezultând doar pagube materiale.
La ora 12:58, două echipaje de pompieri, cu o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, au intervenit în localitatea Buzoești, la un accident rutier în care un autoturism s-a răsturnat în afara părții carosabile, cu o persoană de sex feminin în interior.
Pentru eliberarea persoanei, cu vârstă de 66 de ani, s-a procedat la tăierea parbrizului mașinii. Femeia a fost evaluată de către paramedicii SMURD, nefiind necesar transportul la spital. La fața locului, pompierii au asigurat măsuri specifice de prevenire și stingere a incendiilor.
La ora 14:20, pompierii de la Secția Costești au intervenit la un accident rutier, în care au fost implicate patru autoturisme, pe raza localității Lunca Corbului. În urma incidentului, un minor cu vârsta de 1 an, care a suferit un atac de panică, a fost monitorizat de către paramedicii SMURD, fără să fie necesar transportul la spital. Pompierii au asigurat zona împotriva izbucnirii unui posibil incendiu.
Mai târziu, la ora 16:53, salvatorii de la Detașamentul Mioveni au fost solicitați pe DN 73, în cazul unui accident rutier produs între două autotrenuri cu remorci. La locul intervenției au acționat două echipaje de pompieri cu o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat. Din fericire, nu au fost victime, iar cei doi șoferi nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Galerie imagini