Două victime, după ce un autoturism s-a izbit într-un stâlp
Sursa Foto: Facebook ISU Vaslui
Duminică seara, 24 iulie a.c., Detașamentul de Pompieri Vaslui și Punctul de Lucru Ivănești au intervenit cu două autospeciale (o autospecială de stingere echipată cu modul pentru descarcerare, precum si o ambulanță SMURD tip C1) și echipaje specializate, pentru descarcerarea unei victime, asigurarea măsurilor PSI, evaluarea și acordarea de îngrijiri medicale victimelor unui accident rutier produs în localitatea Ivănești, comuna Ivănești.
În accident a fost implicat un autoturism în cate se aflau trei persoane. Autoturismul a părăsit partea carosabilă și s-a izbit de un stâlp de beton. La intervenție a participat și o ambulanță tip B, aparținând SAJ Vaslui.
La sosirea echipajelor de intervenție, au fost găsite cele trei persoane, două dintre acestea fiind rănite. Dintre cele două victime, una era încarcerată. Cele două victime (femei) au fost evaluate și au primit îngrijiri medicale la fața locului, după care au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui, acestea suferind multiple traumatisme.
Cea de-a treia persoană aflată în autoturism, a fost evaluată și a primit primul ajutor la fața locului, însă a refuzat transportul la spital. Pompierii militari au asigurat și măsurile PSI specifice în astfel de situații. Cauza și circumstanțele producerii acestui accident rutier sunt cercetate de polițiștii vasluieni.
Galerie imagini