Accident rutier între o autocamionetă și un autoturism
Sursa Foto: Facebook ISU Vaslui
Joi dimineața, 9 martie a.c., Detașamentul de Pompieri Bârlad a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă (autospecială echipată cu modul pentru descarcerare/deblocare), o autospecială pentru descarcerare, o ambulanță SMURD tip B2 și echipaje specializate pentru asigurarea măsurilor PSI, evaluarea și acordarea primului ajutor victimelor unui accident rutier produs pe DN24/DE 581, în raza localității Simila, comuna Zorleni.
La fața locului au intervenit și două ambulanțe tip C și B aparținând SAJ Vaslui, substația Bârlad. În accident au fost implicate două autovehicule (o autocamionetă și un autoturism) în care se aflau trei persoane.
La sosirea echipajelor de intervenție au fost găsite cele două autovehicule avariate, persoanele implicate în accident nefiind încarcerate sau blocate în interior (așa cum se anunțase în apelul la numărul unic pentru situații de urgență, 112).
Victimele au fost evaluate și au primit primul ajutor la fața locului, ulterior, două dintre acestea fiind transportate la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Bârlad. Ambulanța SMURD a transportat la spital o femeie în vârstă de 58 ani, aceasta fiind diagnosticată (preliminar) cu policontuzii în urma producerii unui accident rutier.
Cauza și circumstanțele producerii acestui accident rutier sunt cercetate de colegii polițiști.
Galerie imagini