Trei persoane salvate din mașina răsturnată
Sursa Foto: Facebook ISU Vaslui
Sâmbătă dimineața, 6 mai a.c., Detașamentul de Pompieri Vaslui a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, două ambulanțe SMURD și echipaje specializate, pentru asigurarea măsurilor PSI, evaluarea și acordarea primului ajutor, în urma producerii unui accident rutier pe DE 581, în zona Șapte Case, comuna Costești.
În accident a fost implicat un autoturism în care se aflau trei bărbați. La sosirea echipajelor de intervenție, a fost găsit un autoturism răsturnat în afara carosabilului. Două dintre cele trei persoane aflate în interiorul autoturismului au fost evacuate, cea de-a treia persoană fiind blocată. Pompierii au acționat pentru deblocarea și evacuarea victimei.
Toate cele trei persoane au fost evaluate, două dintre acestea necesitând îngrijiri medicale. Victimele au primit primul ajutor în ambulanțele SMURD, ulterior, una dintre acestea fiind transportată la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui, bărbatul în vârstă de 39 ani acuzând puternice dureri în zona lombară.
Cauza și circumstanțele producerii acestui accident rutier sunt cercetate de colegii polițiști.
Galerie imagini