Accident rutier soldat cu două victime
Sursa Foto: Facebook ISU Giurgiu
Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier ce s-a produs, sâmbătă dimineață, 29 iulie a.c., la ieșire din localitatea Cornetu.
La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Stației Mihăilești (ISU Giurgiu) și Gărzii de Intervenție Măgurele (ISU București-Ilfov), cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare și două ambulanțe SMURD.
Aceștia au găsit autoturismul în afara părții carosabile, într-o zonă cu vegetație înaltă. Persoanele rănite, conștiente și cooperante, au fost preluate de echipele SMURD și transportate la un spital din capitală. Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateria autoturismului, iar cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.
Galerie imagini