Accident rutier, soldat cu cinci victime
Sursa Foto: Facebook ISU Giurgiu
Cinci persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma unui accident rutier ce s-a produs, sâmbătă după-amiază, 25 noiembrie a.c., în localitatea Valea Plopilor.
În eveniment, au fost implicate două autoturisme, în care se aflau nouă persoane.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Stației Mihăilești și Detașamentului Bolintin Deal, cu o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD și două ambulanțe SAJ.
Ambele mașini au fost găsite în afara părții carosabile. O femeie și doi copii au fost transportați la un spital din capitală, conștienți și cooperanți.
Alte două persoane implicate au primit îngrijiri medicale la fața locului și au refuzat transportul la spital.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateriile autoturismelor, iar cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.