Accident rutier produs pe autostrada A1 Pitești-București
Sursa Foto: Facebook ISU Giurgiu
Conduceți prudent pentru a preveni evenimentele rutiere! Un autoturism a fost implicat, în noaptea de luni spre marți, 21 noiembrie a.c., într-un accident rutier produs pe autostrada A1.
Evenimentul a avut loc la km 38, pe sensul de mers Pitești-București. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, cu o autospecială de stingere.
În autovehicul se afla doar șoferul, care a reușit să iasă din acesta până la sosirea pompierilor. Au fost asigurate măsurile de prevenire a incendiilor, prin deconectarea bornelor de la bateria autoturismului.
Pentru a preveni astfel de evenimente, se recomandă conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte toate regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.
În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.